Gala Grup Pharma Bacău – 12 decembrie 2019

Grup Pharma Bacău a încheiat un an 2019 provocator, însă adesea furtunile fac dificilă înaintarea corăbiilor, iar echipajele puternice ies întărite doar înaintând prin provocări care le fac să devină mai bune. Astfel, în data de 12 decembrie, ziua în care îl cinstim pe patronul nostru spiritual, Sfântul Spiridon, am ales să celebrăm și să răsplătim performanța anului care acum s-a încheiat organizând evenimentul „Gala Group Pharma Bacău 2019”.

Pentru cei care nu știu deja, Grup Pharma este format din: General Electric, ND Pharma, Phn Logistic, lanțul de farmacii Sf. Spiridon, MegaFarmaciile Universul Sănătății – US Sf. Spiridon, GenApp și Rometric. Menționăm și Fundația Sfântul Spiridon deoarece aceasta se implică activ în promovarea, susținerea și dezvoltarea de programe medicale, subvenționarea de burse de studii, realizarea și implementarea de programe și proiecte din varii domenii de activitate și, nu în ultimul rând, în susținerea angajaților Grup Pharma.

Gala Group Pharma Bacău 2019 a însemnat și o seară plină de surprize emoționante pentru cei prezenți, având ca invitați nume sonore precum: Adrian Păduraru, Tedy Necula, Ducu Bertzi și Dan Puric.

Mult succes tuturor în noul an și La Mulți Ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *