Concert Extraordinar de Colinde – Corala Armonia

În luna decembrie, lună specială în zona datinilor și obiceiurilor de iarnă, așa cum bine v-ați obișnuit, US Sf. Spiridon, Farmaciile Sf. Spiridon și Fundația Sf. Spiridon obișnuiesc să marcheze ziua patronului lor spiritul, Sfântul Ierarh Spiridon prin organizarea unor evenimente cu rezonanță în comunitatea băcăuană.

Anul acesta evenimentul este marcat atât prin sărbătorirea unui an de la deschiderea MegaFarmaciei US Universul Sănătății, cât și prin organizarea festivalului „Bucurii de iarna”, în cadrul căruia vă veți putea bucura de o conferință, dar și de un concert extraordinar de colinde.

În prima zi a festivalului, vineri, 13 decembrie, începând cu ora 18:00, ne vom bucura de Concertul Extraordinar de Colinde, susținut de Corala bărbătească Armonia, din Constanța.

Despre Corala Armonia vă putem spune că în anul 2018, la Jocurile Mondiale Corale care s-au desfășurat în Africa de Sud, Corala „Armonia” a cucerit trofeul „Cel mai bun cor bărbătesc din lume”.
În prezent are zeci de membri și un repertoriu foarte vast: de la muzică religioasă sacră și muzică populară prelucrată, până la compoziții preclasice, clasice și medievale. Concurând în nenumărate competiții internaționale, a câștigat de fiecare dată cele mai înalte distincții, printre care medalii de aur în SUA, Austria și Letonia.

Evenimentul are loc cu sprijinul partenerilor noștri, MegaFarmacia US Sf. Spiridon și Farmaciile Sf. Spiridon.

Accesul se face pe bază de INVITAȚIE, disponibilă în MegaFarmacia US Sf. Spiridon și Farmaciile Sf. Spiridon.

Pentru o bună desfășurare a conferinței, vă rugăm să vă prezentați cu 30 de minute înainte de începerea evenimentului.

Dacă aveți întrebări suplimentare, vă rugăm să vă adresați personalului din farmacii.

Locație: Central Plaza Medical Mall
Adresă: str. Erou Ciprian Pintea, nr. 29, Bacău (lângă Sala Sporturilor)

Toate detaliile legate de al doilea eveniment al festivalului, Conferința Sf. Spiridon – Ediția a X-a, „Hristos și Darurile Magilor”, susținută de către Pr. Univ. Dr. Constantin Necula, sămbâtă, 14 decembrie, le puteți găsi accesând următorul link: https://www.centralplaza.eu/conferinta-sf-spiridon-editia-a-x-a/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *